Cât e de ușor să refuzi un labrador blănos chit că tocmai ți-a vărsat din joacă cafeaua și tu visasei la mirosul acesteia în timp ce se pregătea? De câte ori spunem „da” când de fapt simțim un „nu” hotărât tocmai din politețe? Sau mințim cu un „probabil” voalat și nu ne asumăm răspunsul ”da” conștient făcut. Azi mă gândesc să cultiv „da”-uri greu obținute și să definesc motivul din spatele cererii înainte de-a accepta cererea.
Mă gândesc la întrebări gen:
„ce anume aveți în vedere atunci când spuneți că este urgent?”
„ați studiat toate variantele?”
„ați analizat din toate perspectivele?”
„la ce responsabilitate renunț să fac treaba asta?”.
Da, știu să dai un „da mai greu acordat” este inacceptabil social. Mai ales când ni se cer lucruri ingrate. Generează critici. Dar oare am evolua fără critici? Mai ales, critici de cugetat în zori de zi cum devenim mai buni. Greu de zis și de aplicat.
Astazi am un raspuns care poate nu este pe placul tau.Daca am /avem un superb labrador pentru minepentru placerea mea dar, conditiile pe care i le ofer nu sunt tocmai foarte bune pentru frumosul labrador indiferent ca eu mi-l doresc lui ii fac rau.
Obiectul discutiei nu este labradorul ci modul in care acord sau nu un „Da”, dar este un punct de vedere.